2, 10; 2, 10! Să-nceapă muzica!

Sunt mai multe lucruri la care m-aș putea gândi atunci când aud numerele din titlu. Ar putea fi notele pe care le aveam în catalog la matematică în perioada liceului, de exemplu. Dar pentru că povestea asta are legătură cu muzica, e și mai clar de ce le-am folosit. Înainte să trec la povestea propriu-zisă, uite un fun-fact: acele numere nu sunt alese întâmplător atunci când se fac probe de sunet, ci pentru că, datorită felului în care le rostim, testăm ușor frecvențele joase (doi), dar și pe cele înalte (zece). Însă nu știu să scriu de ce numere și nu alte cuvinte…

muzica

Povestea mea cu muzica începe cu foarte mult timp în urmă, pe când abia eram clasa a doua. Pe atunci m-am înscris (de fapt, părinții m-au înscris) la clasele speciale de muzică, secția Pian, din cadrul Școlii nr. 5 Nicolae Titulescu din Călărași (al cărei elev eram), lucru cu care am continuat până la sfârșitul gimnaziului. În acel moment asta era doar o activitate extrașcolară, ca și orele de scriere creativă la care participam, însă nimic mai mult. Nu aveam mari planuri în această direcție, era doar o experiență… (aproape) plăcută. 😀

Însă muzica avea să joace un rol mult mai important în viața mea. Spre sfârșitul clasei a opta mă ajuta să învăț limba engleză, când în lista mea de redare puteai deseori găsi melodii de la 50 Cent, Tony Yayo și Lloyd Banks (G-Unit). Apoi, câteva luni mai târziu, la începutul liceului, datorită unui coleg, am descoperit câteva genuri muzicale mai apropiate de felul meu de a fi și de stările pe care le aveam (încă de pe atunci): punk, emo, screamo și death metal. Aici aș putea aminti câteva trupe ale căror melodii se află în preferințele mele (chiar dacă prima nu mai există): My Chemical Romance, Silverstein, Alesana și Cradle of Filth. Despre ultimele două trupe pot spune că ascult piese de la cele mai vechi până la cele mai recente, iar CoF este preferata mea și pare că va rămâne așa mult timp de acum înainte.

Tot în perioada liceului, muzica a început să devină o pasiune. Nu mă mai mulțumeam doar să îi ascult pe alții, voiam să cânt și eu ce aveam de spus. Așa că am pus pixul pe foaie (încă nu foloseam un carnețel virtual, OneNote, ca acum) și am scris versuri de rap, pe care le-am înregistrat, mai întâi pe ce am găsit, apoi pe la prieteni. Când am putut, mi-am cumpărat propriile scule (un microfon și un mixer audio), iar rezultatul e pe undeva pe YouTube (vezi secțiunea „Despre autor” a blogului), cele mai recente melodii fiind de anul trecut. Momentan, tot ce ține de muzică este pus pe pauză, dar intenționez să mă întorc cândva, cu mai multă calitate, dar și abordând alte genuri, precum cele de la finalul paragrafului anterior, pentru că sufletul o cere.

Dacă ar fi să găsesc un lucru care lipsește din arsenalul meu de individ dependent de muzică, ar fi, de fapt, două 😀 : o pereche de căști bune și un sistem audio. Nu caut (și nu cred că există) un design în ton cu o cameră de cămin și cu noii vecini foarte tăcuți pe care îi am, ci mai degrabă ceva cu o eleganță pe care să o poată înțelege doar urechile mele ahtiate după un zgomot cât mai puternic și clar care să îmi acopere gândurile. Am văzut aici câteva modele de boxe Edifier care cred că s-ar preta la o asemenea slujbă.

muzica

Între timp, Nu vreau să schimb lumea, vreau doar s-o povestesc atât prin poezii, cât și prin muzică, dar și pe alte căi despre care sper va veni momentul să scriu cât mai curând. Deocamdată povestesc pentru tine, pentru Edifier și pentru SuperBlog.

Anunțuri

2 comentarii

Povestește-mi!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s