Îmi amenajez groapa din cuvinte

Atunci mi-am pus mâinile în cap, privind cum totul se dărâma în jurul meu. Am înțeles: nu se mai putea face nimic! Toate planurile de rezervă fuseseră meticulos dejucate de o soartă potrivnică. Atâtea idei rămâneau blocate într-un sertar căruia încă nu îi găsisem cheia.

Am închis ochii strâns și mi-am scuturat capul. Nu puteam crede că mi se întâmplă din nou. Nu mai aveam forță să strig. Tot ce mai ieșea era o lacrimă, apoi încă una. Apoi tot timpul pe care nu am apucat să-l trăiesc îmi părăsea plămânii, parcă ferindu-se de otravă. Oasele se opreau din tremuratul caracteristic, tot corpul devenea inert.

Din păcate eram deja obișnuit. Nu avea să apară nicio mână să mă tragă la suprafață. Din acel moment trebuia să învăț să trăiesc în subteran…

Reclame

2 comentarii

Povestește-mi!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.