Tărâțe-n tărtăcuțe

Sunt fan al mâncării (sau al mâncatului) de mic copil, mai bine spus de când m-am născut. Nu zic că-s pretențios, dar luni bune am mâncat numai lapte. Apoi, la un moment dat, a venit timpul să diversific și tot fac asta de atunci încoace.

Cred că fac parte din ultimele generații care mâncau sănătos nu pentru că așa era moda și nici măcar pentru că așa ar fi spus vreun doctor, ci pentru că acest tip de hrană era cel mai facil de procurat sau, altfel spus, doar asta aveam. Am bunici la țară, iar în curtea lor se găsea o mare parte din alimentele de care aveam nevoie: verdețuri, legume, ouă, pui, porc, lapte și brânză, cereale pentru mămăligă/pâine și fructe pentru consumul proaspăt, sub formă de plăcinte, pentru conservare sau pentru distilare :).

Am scris la timpul imperfect pentru că, din păcate, lucrurile s-au schimbat de atunci dintr-o sumedenie de motive. Bunicii au îmbătrânit, animalele s-au mai rărit și acum, chiar și pentru ei, e un pic mai simplu să cumpere anumite lucruri în loc să le facă în curte. De cealaltă parte, eu mi-am schimbat anumite obiceiuri și chiar locuiesc mai departe de ei, așa că procurarea de astfel de alimente direct de la sursă e mai puțin fezabilă.

Îmi place să cred că nu a dispărut din magazine toată mâncarea pe care o poți îngurgita fără remușcări, dar la fel de adevărat e că în ziua de azi aproape nimeni nu și-ar permite să stea să citească toate etichetele până o găsește pe cea bună. Și mai e o chestie, bag de seamă că s-a cam schimbat percepția asupra a ceea ce numim sănătos. Acum intră în această categorie preparate din soia, ‘jdemii de tipuri de semințe de chia sau de in (de toate în afară de cele care pot fi găsite prin parcuri și autobuze) și tărâțe (sau dacă au altă denumire, cine se pricepe să-mi spună și mie), lucruri pe care multă vreme le-am considerat lipsite de gust.

Două situații m-au făcut să îmi schimb părerea, mai ales dacă vorbim despre deserturi: pachetul pe care l-am primit de la Sano Vita ca urmare a participării la Superblog în urmă cu una sau două ediții și preparatul făcut de o colegă în urmă cu câteva săptămâni. Acesta din urmă a fost atât de interesant, mai ales ca textură (cică ăsta e un termen simandicos pentru ceva ce-mi scapă mie acum), încât i-am cerut rețeta cu pretextul că i-o trimit mamei (lucru pe care, în mod obișnuit pentru mine, am uitat să-l fac).

Rețeta zice așa: se pun 3 linguri de tărâțe, se acoperă bine cu apă, se încălzesc până expandează, apoi se amestecă cu 1 lingură de unt de arahide și 1 lingură de cremă de ciocolată (adică Nutella, Fineti sau ce găsești) și se complimentează cu fructe fie proaspete (banane, căpșune), fie uscate, cum ar fi curmalele sau smochinele. Nu îmi imaginez că voi sta prea des să-mi prepar așa ceva, dar trebuie să recunosc că această compoziție e super!

Uite-așa subit mai închei un articol pentru Superblog!

Povestește-mi!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.