Autor: lostpoet

ecou de șlapi

mijlocul zilei s-a mutat mai la sud
și picioarele-i put când
mușcă din nisip are
o geantă sub braț și un univers
prins în ceara din urechi miroase
a voință topită și stres
păduchii cu umbrele anti ploaie acidă se
agită pe rafturi cumpără
doar cine își permite e ora
când se trag jaluzelele pe coate
sânge și pixuri luminează în
noapte faruri ortodoxe nu
funcționează dar când dracu
nu are niciodată
concediu tot ei l-au
inventat câine de pază corupt
până în măduva șaormei

viața e tot o zdreanță
o evit atunci când
seara pornește din centru(l vechi)
când miezul zilei pleacă din sud

Reclame

hrană pentru hău

într-o lume mai superficială decât tensiunea apei
număr picioarele caprei
mă-ntreb de ce e ceapa depresivă
și-o cărămidă
adezivă

adunarea ohm cu ohm în fața răului
fluturând kappa eroului
mă-ntreb de ce sângerează frânele
când le citești în engleză
și-un mic dejun cu maioneză

ne rotim la 720 de grade
plus 5 de la alcool
facem dansul trenului în hol
iar când miza-ncepe a ne diviza
ne amintim cu h-doi-o și NaCl în ochi
că de la noi a pornit criza

tehnic sau metehnic
ne împărțim în 2
restul e istorie
asta e o butaforie
un butaș să (-n)vie

De la bun-simț la nesimțire e un sfert de pas

Îmi amintesc că în urmă cu aproape 2 ani, în primul semestru de facultate, învățam la Antropologie despre „centrele de gravitație”, acele locuri sau obiecte în jurul cărora oamenii tind să își petreacă mai mult timp decât în altă parte. Am avut de făcut atunci niște mini-cercetări, fiecare pe unde a putut/dorit (în cămin, acasă etc), în general un spațiu restrâns, bazate pe observație și, eventual, interviu. Bineînțeles, nu ai nevoie de cine știe ce studii să îți dai seama că indivizii (dintr-o familie) se vor aduna cel mai probabil în jurul mesei de cafea, în fața televizorului etc.

Azi, tot în timp ce serveam cafeaua de dimineață (mai mereu o conjunctură propice gândirii), am început să conștientizez cauzele și urmările acestui fenomen la o scară un pic mai mare, adică într-un spațiu public. Iar centrul de gravitație observat era… un coș stradal pentru gunoi. Ceea ce, până la un punct, este normal; ne considerăm persoane cu bun-simț și aruncăm gunoaiele acolo unde le e locul.

Lucrul pe care nu l-am înțeles este „fascinația” pentru un anume coș de gunoi care, prea plin de dânsul, revărsa pe o rază de jumătate de metru în fiecare direcție resturi din elemente necesare traiului uman. Iar cazul de față nu admite scuze, căci zona este împrejmuită cu vreo 10 coșuri de gunoi, unul la fiecare 2-3 metri de precedentul.

Deci care e distanța de la bun-simț la nesimțire? Uneori e suficient să nu te miști și ai ajuns!

Mă pregătesc să devin curier. #ȘtefanCurier.

Nu, nu este o glumă și nici nu îmi doresc să fi fost. Până acum am lucrat în 3 domenii diferite și mă pregătesc pentru al patrulea, care nu are nicio legătură cu primele. Desigur, tot mai mult mi-ar fi plăcut o agenție de publicitate, dar parcă mi-au făcut în ciudă de nu m-a ales niciuna, alimentându-mi astfel frustrarea și depresia. Totuși, cum de am ajuns aici?

Poate ai văzut sau poate nu (nu cred că ești în targetul lor) că cei de la FAN Courier au derulat o campanie pe Facebook în care îi invitau la Școala FAN pe cei care nu au permis de conducere, însă vor să muncească, urmând ca la sfârșitul proiectului să ai și permisul în buzunar (sau portofel, sau unde îl ții tu), dar și un job. Cum eu mi-am dorit să conduc încă dinainte de a fi major mi-am spus că asta e o oportunitate care merită exploatată.

Așadar, m-am prezentat la un interviu pe la începutul lunii martie, în sediul lor din Pipera. Între timp, pe bucata aceea de iarnă autentică de la sfârșitul acelei luni, îmi schimbam buletinul (care urma să expire în aprilie) pentru a fi cu toate actele în regulă pe parcursul școlii. Doar că a trecut destul de mult timp și a fost nevoie de o vizită la alt sediu, cel din Ștefănești (cu transport asigurat de ei din Pipera; foto sus) pentru a întocmi formalitățile. Iar o parte dintre cursuri aveau să aibă loc în încă alt sediu, cel din Otopeni.

Școala FAN are două componente (mari și late, simt nevoia să scriu): școala auto (care încă nu a început, din cauza multiplelor modificări în componența primei promoții) și o parte care explică activitatea de curierat.

Despre cea din urmă pot spune că se desfășoară în Otopeni, într-o sală foarte frumos amenajată la (cred că) ultimul etaj al clădirii. Însă acolo doar discutăm și fixăm informația. Lecțiile (un scurt istoric al companiei și bazele curieratului, până acum) sunt frumos colorate și animate în cadrul unei platforme online. Ca iubitor al tehnologiei, mi-a plăcut foarte mult. Ca utilizator de smartphone vechi și aproape mort, fără un laptop (lucru care încă mă face să mă dau cu capul de pereți), experiența a fost extrem de neplăcută.

Puncte slabe: cu siguranță unul dintre ele este distanța mare până la sediu, însă, cum nu am alte lucruri de făcut, îmi pot aloca o zi întreagă doar pentru această activitate. Altul ar fi durata mare de desfășurare a proiectului, din cauza problemei scrise mai sus și a faptului că e un proiect pilot și se mai fac ajustări din mers.

Puncte forte: Permis (nu e nevoie să explic de ce). Job (că până la urmă de asta aveam nevoie). O „bursă de studiu” pe perioada acestor cursuri.

Totuși, înainte să mă înjuri pentru colete întârziate, trebuie să știi că lucrul efectiv îl voi începe abia la toamnă, dacă totul merge conform planurilor.

Și încă ceva: urmărește #ȘtefanCurier, presimt că am să revin asupra acestui subiect!

Futaiul responsabil

Azi de dimineață, în timp ce savuram cafeaua, am realizat că am omis un lucru din școala vieții despre care scriam ieri. În tot orarul acela, unde e locul educației sexuale? Am să explic puțin cum și de ce, fără să intrăm în subiectul aspectelor morale, că riscăm să nu mai finalizăm… discuția.

N-am avut răbdare să caut statisticile oficiale, dar am văzut în mai multe surse jurnalistice că copiii români își încep viața sexuală pe la 14 ani, ceea înseamnă (cu aproximare) clasa a opta. Deci, mă gândesc că aceste lecții ar putea fi făcute cu un an înainte. Nu e ca și cum elevii nu ar știi deja despre ce e vorba.

Într-un articol de pe digi24.ro am văzut că ar exista un opțional pe această temă, care (teoretic) ar putea fi ales în fiecare an de școală. Păi ce facem, plictisim copiii ăia? Am citit și că nu-știu-cine a propus ca această educație sexuală să fie făcută din 4 în 4 ani, cum ar veni – o dată în școala primară, o dată în gimnaziu și încă o dată la liceu. Ceea ce mie tot mi se pare mult.

Eu mi-am imaginat că educația sexuală nu ar fi o materie în sine, ci lecții dedicate acesteia în cadrul altor materii. Cea mai importantă, desigur, biologia, unde să se spună despre contracepție și boli (lucru care se face și în prezent, eu parcă îmi amintesc că am avut o astfel de lecție în vremea școlii). Un alt aspect, discutat în cadrul materiilor specifice, ar fi cel economico-social. Adică elevii să știe ce înseamnă, la scară mare, fiecare sarcină neplanificată ș.a. asemenea probleme și ce implicații au înapoi la nivel de individ.

Altă perspectivă ar putea fi cea juridică. Dar cel mai important, la una dintre orele de dirigenție sau poate chiar să se introducă la gimnaziu un curs de sociologie elementară, iar educația sexuală ar putea fi introdusă aici într-o discuție despre genuri și despre orientări sexuale.

Probabil că în timp va crește și numărul profesorilor aceia „de gașcă” cu care poți discuta orice fără să te simți stânjenit. Eu am cunoscut astfel de oameni atât în gimnaziu, cât și în liceu (în mod ciudat, cel puțin pentru mine, nu erau cei tineri), însă am văzut și prin lista mea de Facebook.

Ideea este să le oferim acestor adolescenți câteva informații în plus pe lângă cele pe care sigur le știu deja, astfel încât la vremea primului futai să aibă și ceva simț de răspundere, nu doar „simțul găurii”.

Școala vieții

S-a scris o grămadă pe acest subiect, probabil chiar și eu l-am mai atins într-o formă sau alta în vreun articol de pe aici. Dar mă bătea un gând aseară, ceva legat de o parte dintre frustrările mele, și am zis că e o ocazie bună de a mai avea activitate pe blog. Din păcate, ceea ce propun presupune un proces destul de lung chiar și în cazul în care am avea o guvernare competentă.

Stăteam și mă gândeam, în timp ce fumam o țigară aproape de miezul nopții, la neajunsurile informaționale cu care am ieșit din școală/liceu. Și aici nu mă refer la chestiile pe care nu le-am înțeles neam (integrale, derivate ș.a. la matematică), ci la cele care nu erau în programă (și nici măcar pe aproape). Bineînțeles că o parte din vină o am și eu, că aș fi putut să mă autoeduc în timpul meu liber, dar acum sunt de părere că chestiile astea ar trebui să fie obligatorii.

Care anume? La bază ar trebui să stea, bineînțeles, comunicarea corectă (atât verbală, cât și scrisă) în limba română, matematica (dar fără ce scriam mai sus; în 6 ani de când am terminat liceul nu a fost nevoie nici măcar o dată să calculez o matrice ca să știu cât am de plătit pentru ce am în coșul de cumpărături și nici Teorema lui Pitagora atunci când admir puținele construcții rămase într-un anumit stil arhitectural), limbile străine (de exemplu, rusa, fără glumă) și educația fizică. Asta la gimnaziu. Iar la liceu, acea oră pe săptămână de educație antreprenorială (la care eu am avut ghinionul de o profesoară de la care nu am prins nimic) să se multiplice. Apoi, cred că un minimum de cunoștințe juridice ar trebui înmagazinate până la finalul celor 12 clase (sau poate le facem 10 cu totul?). Am uitat mai sus să scriu de chimie, fizică și biologie, desigur la un nivel mai jos decât era pe vremea când eram elev. Aurul la fel lucește și pentru cei care nu îi cunosc masa atomică; nu e nevoie să știu unghiul de refracție al luminii prin sticlă ca să mă pot uita pe geam; fasolea are același gust și dacă nu mă erijez în Mendel să-i studiez genotipul. Unui om însetat de cunoaștere poate i-ar plăcea să știe aceste lucruri, dar tot inutile ar rămâne pentru majoritate.

Să trecem la opționale. Oricât de mult mi-ar fi plăcut muzica, desenul (mai puțin) și literatura, mai mult de materii opționale nu le văd. Adică nu mi se pare corect ca Patul lui Procust să stea în calea cuiva de a deveni contabil, programator sau pictor. Ca să nu fac paragraf separat doar pentru asta, un curs de istoria religiilor (cu profesor… neutru, să zic așa) ar trebui să fie cel mult facultativ.

La liceu îmi imaginez o mai vastă ramificare pe domenii de studiu, cu cursuri în consecință. Asta pe lângă cele obligatorii de mai sus.

Care ar fi rezultatul? Elevii ar fi mult mai pregătiți, cred eu, pentru ceea ce îi așteaptă după școală, fie că decid să urmeze sau nu studii superioare. Apoi, greutatea (sau, ca să fiu tehnic până la capăt, masa) ghiozdanelor de care se tot plâng părinții n-ar mai fi chiar așa mare povară. Bonus, ar avea ceva mai mult timp liber de care să dispună fiecare după bunul plac.

Atunci nu vom mai avea nici motive să îi luăm peste picior pe cei care pun pe Facebook, la studii, „școala vieții”.

Sunt curios dacă e cineva în acord cu mine sau dacă am părut cumva extremist. Nu de alta, dar s-a băgat odată cineva în seamă cu mine într-o stație de autobuz și, dintr-una-ntr-alta, îmi zice că el i-ar obliga pe toți oamenii să meargă escortați cu forța de către Poliție la biserică în fiecare sâmbătă și duminică; nu aș vrea să cad în acest păcat.

oh mighty ratb praised be thy patience

mirosul ei de tutun amestecat cu parfum când a urcat în troleibuz
mă făcea mai alert mai atent mai confuz
dacă voia să cobor n-aveam să refuz
deși era cale lungă până la apus

și n-aș fi vrut să merg pe jos că-i dureros
chiar dacă asta-i face ei piciorul mai frumos
am și eu două piele peste os
și nu pot să ajung mergând chiar peste tot

felul în care ne ignoram ca doi străini
că și eram e chiar altă poveste
ne închinam reatebeului păgâni
cu spatele la ferestre

transpirați de îmbulzeală obosiți
eu muzică ea bârfă
ar vrea să coborâm dezamăgiți
și să o duc în cârcă

și n-aș fi vrut să merg pe jos că-i dureros
chiar dacă asta-i face ei piciorul mai frumos
dar dacă vrea să coborâm n-am să refuz
chiar dacă-i calea lungă până la apus