PoeVești

plătit cu dorințe

cu scrisul m-am hrănit că
mâncarea era scumpă
din vis eu am sorbit când
nu aveam de muncă
am fumat speranțe și
le-am stins cu cafea
că și somnul era scump
nu-mi permiteam odihna
am scris pe întuneric
doar la lumina minții
am scris pe datorie
fără să am pretenții
mi-am luat pașii în
palme când jos era noroi
în urechi aveam trecutul
muzica – doar pe foi

m-am îmbrăcat cu frigul
să nu mai simt nimicul
iar pentru căldură
un serial pe oră
m-am încălțat cu grija
m-am sfătuit cu gălăgia
în cap mi-am pus răbdare
în buzunare – mâinile
să merg mai departe
zburând când n-aveam roți
când era vorba de moarte
cel mai mare dintre hoți
am ajuns să îi ascult pe toți
și să-mi vorbesc doar mie
dar ca să mai împing lumea
trebuie să trag de mine

am închis ochii când
nu mai aveam ce scrie
și pixul meu prea blând
a scos această poezie

de unul singur

Anunțuri

o tâmpită de idee

o tâmpită de idee
s-o port în șosete
chiar dac-o să mă-nțepe
o idee nebărbierită
poate și cu gripă
ceva care irită
o idee oarbă
din cornee pornită
la genunchi lovită
la dracu e suficient
un sfert de idee
cu pojar și acnee

cu fruntea în sânge
chiar și o tâmpită de idee
doar să fie

Cafeaua a III-a, de Pierdut Poetescu

la un semn deschisă-i calea
către-un magazin din colț
să-mi îngurgitez cafeaua
să scot somnul orb din corp

iată vine-un sfânt poet
pierdut ce izvorăște depresii
cu un vers pe un steag negru
cu lacrimi murdărind pereții

„tu ești Ștefan” nu mai sunt
și de vrei îți povestesc
de ce mi-e sufletul cărunt
și nu mai pot să-l îngrijesc

dar se plictisi poetul
și lăsă pixul din mână
peste lume peste viață
peste visul cel din urmă

trăzni-vaaa

o poți lua razna-n multe feluri
trebuie să știi să te aduni
ca un culegător de căpșuni
unul ce poate face minuni

urli la lună luni
marți de maț tragi
miercuri te-nvârți în cercuri înalte
joi aluneci cu ploi pe pante
și vineri ne simțim din nou tineri
că sâmbătă te duci la luptă dă
jos haina de stradă-n oglindă că-i duminică
și începe să mă prindă

pui mâna pe zăvoare cu rezervoare de răbdare
tragi trasoare și sudezi cu sudoare
o zi de alta disciplinat cu dalta
am avut o viață dar vreau să fac rost de alta

Ne-ncrezătorul

nu mai am încredere în scări
mi-au tot promis cerul
dar s-au oprit subit
tot e departe să-l ating

nu mai am încredere în becuri
că mi-au promis lumină
eu tot mă zbat prin beciuri
sub apă și rugină

nu mai am încredere în tine
ești numai o iluzie recurentă
de fiecare dată când m-apropii
depărtarea devine permanentă

nu mai am încredere în mine
n-am fost înzestrat cu suficientă energie
să-mi pot prinde visurile de-un capăt
să mi le leg pentru vecie

nu mai am încredere în viață
mă tot omoară dar nicicând de tot
va veni și ziua când nu am să mai pot
să mă mint că va fi vreodată bine

(sfântul Poet Pierdut, #neîncrezătorul)

#altfel

poezia se scrie altfel
cu picioarele pe cărămizi
cu mâinile atârnând
și capul în nori
nu mă lega de suflet
la granița binelui
am să fac implozie
într-un buchet
de speranțe scuturate
fie-ți milă de minte
că sufletul e futut

(20 DEC 2017)

#scăpare

lasă-mi mie jucăriile tale
și mergi la culcare
mergi la culcare
sforăie orașul
în limbi străine
se întorc blocuri pe-o parte
își pun pâine sub perne
închid cerul în palme
și visează iertare

lasă-mi mie prăjiturile tale
și aprinde lumina
aprinde lumina
orașul moare de sete
se încalță în ghete
cu șunca-n ziare
cu voința închisă
fără vreo speranță
de scăpare