PoeVești

viața o moarte

țipă durerea din oase
și când sunt treaz și când dorm
cicatricile mă bârfesc între coaste
„ăsta sigur nu-i om
de-ar exista iadul pe bune
ar fi tot ceea ce trăiesc
când și cuvintele nespuse lasă urme
când și tăcerile lovesc
de-aș învăța cum să urc să respir
din nou din groapa-mi săpată
de nu mi-ar mai pune umbre pe chip
pietre cu răsuflarea tăiată
de mi-ai deschide ochii și gura
nu știu cum și sigur nici tu nu știi
cu ochii-ți căprui poezii
-mi faci viața o moarte întruna

Anunțuri

lipsit de viață

din păcate
lichidele iau forma vaselor în care sunt puse
cafeaua asta are forma mea
cum e să vorbești cu un lichid
care nu știe ce formă va avea
până nu se varsă
cum e să vorbești
de una singură doar știi
lucrurile lipsite de viață

nu pot răspunde

(16 IUN 2017)

dor nici

te-aș putea îmbrățișa o veșnicie
să amorțească brațele și mie și ție
te-aș putea săruta o veșnicie
să se usuce buzele și ție și mie

ne-am putea intersecta privirile
până vor durea ochii și-ai mei și-ai tăi
ne-am putea șopti tot timpul
până rămân plămânii goi și-ai tăi și-ai mei

am putea să scriem să citim
propriile povești și tu și eu
am putea să tăcem sau să urmăm cântecul
după ritmul inimilor și eu și tu

am putea să facem din greu mai ușor
să mergem dincolo de poezie
să nu se mai facă

dor nici
mie nici ție

nevoie

am nevoie de-o plimbare lungă până departe
de muzică de tine și de-o carte
de-o muză până dincolo de moarte
de liniște întuneric și șoapte
am nevoie de o destinatară pentru povești
că totu-i mai frumos unde tu ești
nevoie de cineva cu care să privesc apusul
de cineva cu care să împart nespusul
am nevoie să mă citești să-mi scrii
gânduri care te sperie în miez de zi
gânduri de bucurie la început de noapte
pe care s-adormim când s-au povestit toate

dar mai mult decât orice decât oricine
am nevoie să scap de dor și am nevoie
de tine

stih distinct

ăsta-i vers de miezul nopții, am mers cu pasul morții
să-mi fac inima porții, ți-o cânt în fața porții
cu emoții, normal, sperând s-evit comoții
îmbrăcat în negru am venit noaptea, ca hoții

să-ți fur un zâmbet și poate o-mbrățișare
ziua de august strânge când dorul e prea mare
în suflet eu am sânge și liniștea mă doare
taie-l și ce va curge să umple din depărtare

nu știu cum de-am găsit acest stih rătăcit
da’ ce-am scris am simțit ca un cuțit n-am glumit
cu toate astea sper să ai un somn liniștit
oricum lumea e în beznă de când nu ne-am mai vorbit

sunt o durere

ți-aș scrie azi din nou cu brațele de lavă
să nu te mai ascunzi să nu mai taci bolnavă
sub pietre de cavou stau gândurile toate
ți-aș scrie peste ele mi-ai spus că nu se poate

sub soarele topit de falsele-amintiri
ți-aș scrie rând pe rând fără de opriri
dar nu mai am picioare nici oase să suport
ia-ți o tablă Ouija ca să-mi vorbești sunt mort

și astea nu sunt versuri am zis acum repet
cum eu sunt o durere nici om și nici poet
și zac în ăst sicriu cu becurile-aprinse
pregătit să-ți scriu de-ai să-mi cobori din vise