Gata cu Agatha!

Anul ăsta am mult de recuperat la capitolul citit. Din fericire, ieri am mai terminat o carte și am trecut-o bucuros în jurnalul de lectură. Acum a venit momentul să și scriu despre ea. Nu mai citisem de ceva timp o carte scrisă de Agatha Christie; de fapt, nu mai citisem de ceva timp povești cu detectivi. Probabil nici nu am să mai citesc prea curând sau, dacă am s-o fac, voi reveni la favoritul meu Sir Arthur Conan Doyle. Dar să lăsăm autorii și să ne concentrăm pe ceasuri… pe „Ceasurile”, adică.

ceasurileCum am fi „văzut” timpul astăzi dacă nu ar fi fost inventate ceasurile? Cât de important ți se pare să știi mereu ora exactă? Dacă ai mai multe ceasuri care indică ore diferite, cum îți dai seama care este cel corect? A venit momentul să nu ne mai bazăm atât de mult pe acest instrument, luând chiar exemplul autoarei: deși obiectul dă titlul acestei cărți, vei vedea pe parcurs că rolul lui nu este aproape deloc important.

Să trecem puțin de la ceasuri la hărți. Un ceas nu te poate ajuta dacă te rătăcești. Dar nici harta nu este de o prea mare utilitate dacă nu știi ceea ce cauți. Iar atunci când ai aflat exact către ce vrei să mergi, poți constata că harta este una greșită. Nu contează de câte ori te învârți prin aceleași locuri, nici însemnările pe care ți le faci. În acest cerc vicios ți-ai putea petrece tot restul lecturii, dar, pentru că povestea trebuie să se termine, apare fix de unde te aștepți o persoană care a fost prezentă la făurirea hărții și îți marchează drumul care crede că ar trebui urmat. Desigur că acesta se dovedește a fi cel corect și ajungi, în final, acolo unde trebuie: la descoperirea mobilului crimei și la criminal, că doar despre asta vorbim în cazul acestui gen de cărți.

Ori am citit prea multe cărți polițiste (ceea ce nu cred că e cazul), ori această carte este chiar slabă. Îi lipsește acea invitație la a face propriile deducții și a descoperi singur ce și cum. Îi lipsește acea doză de suspans și, poate, cel puțin un personaj straniu. Nefiind la prima lectură din Agatha Christie și urmărind și câteva povești ecranizate, pot spune că povestea „Ceasurile” este fix una de omorât timpul, nimic mai mult. Deci, gata cu Agatha!

Am ajuns astfel la un impas: ce altă carte să citesc? Două posibile răspunsuri la această întrebare mă așteaptă deja pe un raft, dar aș vrea să primesc câteva sfaturi și de la voi.

Pierdut în Războiul Maimuțelor

În ultimele zile s-a adunat multă oboseală și multă tăcere. Mi s-a făcut dor de scris, însă muza a fugit și inspirația odată cu ea. Trebuia să fac ceva în legătură cu acest lucru, iar ieri am găsit ocazia perfectă. Dar să încep cu începutul, ca să păstrez aparența coerenței…

Știți cu toții (sau ar trebui 😀 ) că îmi place foarte mult să mă plimb. Aici încadrez atât drumurile care trebuie făcute, cât și pe cele de relaxare. Ieri am început cu plimbarea, deja intrată în obișnuință, către noul meu loc de muncă. Cu căștile în urechi și cu gândul la următoarea țigară, amicii mei de încredere în lupta cu depresia. Am pășit încet, atent la pași, printre clienți, facturi și alte chestii. Am mers pe loc la masa de prânz și apoi, printre picăturile arzătoare de soare, de mână cu încă o țigară. Am grăbit pasul, ca să nu întârzii la întâlnirea cu seara și era să mă împiedic la o trecere… într-o altă lume.

Am mai făcut un pas și, instantaneu, s-a schimbat tot decorul. Nu mai eram pe Calea Moșilor, nu eram nici în Grand Cinema Băneasa. Mi-am scuturat privirea; nu mi se părea, eram în mijlocul unui război dintre oameni și maimuțe. Pe de-o parte se aflau soldați înarmați cu mitraliere și alte arme, în cealaltă tabără erau maimuțe înzestrate cu forță fizică și compasiune.

Am sărit în lateral la prima ciocnire dintre cele două forțe, când maimuțele au aliniat la sol câțiva ostatici rămași în viață, care își vedeau de rolurile lor și de scenariu, nebăgându-mă în seamă. Am crezut că se petrecuse o minune atunci când am observat că înțelegeam ceea ce spuneau maimuțele, dar nu, darul lor de a vorbi era rezultatul unui experiment scăpat de sub control. În timp ce soldații au fost trimiși cu un mesaj la conducătorul lor, eu am rămas cu maimuțele și ne-am îndreptat către adăpost.

Într-un moment de răgaz am privit cu atenție la comunitatea lor, una foarte unită, bazată pe relații de rudenie și de încredere dincolo de moarte. Am fost acolo când au venit două maimuțe din recunoaștere și am aflat că la o oarecare distanță se afla un loc în care puteau trăi liniștite, dar și niște detalii despre armata adversă. Mi-a fost greu să aleg cu cine merg mai departe atunci când liderul a decis să nu plece cu toți ceilalți către noul adăpost, ci să îl caute pe conducătorul soldaților. Până la urmă, am mers spre luptă; din fericire, ni s-au alăturat alte 3 maimuțe devotate.

war-for-the-planet-of-the-apes-357033l-1600x1200-n-bd8b8df5

Pe drum, am întâlnit o copilă care nu putea vorbi din cauza unui virus care îi afecta doar pe oameni. Aceasta ne-a însoțit și ne-a ajutat foarte mult pe parcursul drumului, mai ales când întreg grupul de maimuțe (cele care căutau noul adăpost) a fost capturat, împreună cu maimuțul șef.

Printr-un concurs de împrejurări favorabile, dar și datorită inteligenței și capacității de analiză a maimuțelor, am reușit să evadăm din tabăra soldaților, însă nu fără pierderi. O avalanșă ne scapă de un nou potențial inamic și ajungem, în cele din urmă, în locul pe care îl căutam, la noul adăpost, unde maimuțul cel mare își dă ultima suflare, împăcat cu sine.

La capătul oazei găsită de maimuțe se afla… ieșirea din mall și stația RATB. Mi-am notat repede, ca să nu uit, că Planeta Maimuțelor: Războiul se vede, în 3D, începând de pe 14 iulie și este distribuit de Odeon Cineplex. Am început să mă plimb grăbit către adăpostul meu de seară și, cu fiecare pas pe care îl făceam, mă afundam într-un somn tot mai profund, din care mă tem că încă nu m-am trezit…

E bine ca orice lucru din viață să te facă să îți pui întrebări; după plimbarea de seara trecută, eu am rămas cu următoarea: ce căuta camionul Coca-Cola în pădure?

touch

taci dreptace
înnebunesc pe silabe
mă-ncalț cu fuga
îmbrac ploaia în grabă
cu ochii desculți
pe tavane de foc
îi spun timpului să conducă cu grijă
și să nu mai ocolească aiurea

tu taci stângace
în ochiul meu drept
în urechea mea internă
sunt un isus modern
am învățat să merg pe beznă

eu tac
tu touch
în palmele mele
ca o minune neîntâmplată

cum te-am găsit

căutând inspirație
am dat de tine
și m-ai plimbat prin toate trăirile

căutând liniște
te-am găsit
și îmi ești cel mai plăcut sunet

am pierdut pe drum tristețea și
lacrimile au devenit dor
iar acum nu mi-a rămas decât

să te pierd și pe tine

învăț să număr

Nu pot să stau o oră fără să mi se facă mai dor
Din două-n două minute ți-aș căuta obrazul
Pe care să-l sărut de cel puțin trei ori
În serii de câte patru

Cinci degete îmi pun pe umărul tău stâng
Te strâng în inimă de luni vreo șase
Șase idei de-odată poți să îmi pui în gând
Cinci zile lucrătoare pe săptămână cu brațe-am juca pase

Împărțim iubirea-n patru sferturi le consumăm pe toate
Câte trei luni în fiecare anotimp
Ca două jumătăți ce și-au găsit liantul
Să fim de-acum doar 1 până mai departe

schiLord

Cine mi-a dat schiuri să înot
Buclucaș
Cu o pană de vierme în cioc

Cine m-a făcut zgârie-nord
De la ora 3 la 4
Sau sub pod

De ce zboară praful în ochi
Setea cui o doboară
Bătând sterp din pantof

Cine m-a făcut moară
Și nu mă omoară
Să-mi cânt piatră

moare-nc-un

plec fără rămas bun
așa a fost să fie
moare-nc-un poet nebun
pe un pat de poezie

-mi sunt cuvintele împiedicate
și-aș vrea să scriu dar muza mea
cum să pun strofele curate
dacă nu te pot vedea

numărate-am acum zile
pân’ la vara veșnică
mor cu gândul tot la tine
muză învelește-mă