cafea

Cafea de conveniență

M-am trezit și azi. Ce motiv bun pentru a celebra viața! Glumă sadică. Încă nu am ce sărbători. Am făcut o cafea, delicioasă, cum o fac mereu, însă fără puterea de a mă trezi complet. Nici nu am vreun subiect anume despre care să scriu, dar trebuia să găsesc ceva de făcut ca să mai treacă timpul. Ceva care să acopere toate întrebările fără răspuns care îmi vâjâie între urechi.

Azi e una dintre acele zile în care, în absența dozei necesare de cafeină și nicotină care să îmi dea senzația că sunt stăpân pe situație, îmi pun întrebări. Cine aș fi fost dacă viața mi s-ar fi întâmplat altfel? Dacă, în urmă cu foarte mulți ani, nu aș fi descoperit scrisul? Cum ar fi fost dacă, în urmă cu aproape 8 ani, nu aș fi aflat ce înseamnă un blog? Ce pasiuni aș fi avut dacă, în urmă cu 6 ani, nu descopeream Facebook și social media? Ce gânduri aș fi avut acum dacă nu venea depresia anul trecut și, apoi, studenția? Încearcă și tu să răspunzi la astea, eu nu pot pentru că sunt convins că totul a fost scris să se întâmple fix așa. Mi-a fost scris ca fiecare mică bucurie sau „realizare” să vină la pachet cu și mai multe probleme. Acum mi-e tot mai greu, aproape imposibil, să le fac față.

Tot ce știu e că nu pot zâmbi de unul singur și, lucru care mă neliniștește, mi-am prezis din nou viitorul. De ce nu se poate să mai greșesc și eu, măcar când e vorba de asta? „I’m only human after all”… sau nu? Cred că nici om nu (mai) sunt…

Dacă eu aș face mașini

Ar fi niște povești pe roți. Dacă ai sta cu ele la o cafea nu te-ai plictisi o viață întreagă. Ți-ar strânge mâna ca cel mai bun prieten și te-ar scoate din cele mai mari noroaie în care te poate arunca viața. Ar glumi pe seama ta cu cea mai mare sinceritate posibilă.
Dacă eu aș face mașini nu le-ai cumpăra. Ai intra noaptea pe furiș, ai lua-o pe cea mai bună și ți-ai pierde urma împreună cu ea. Totuși eu aș găsi-o neatinsă și nemișcată dimineața.
Ce e mașina? Doar un mijloc de transport. La fel și poveștile!

Urcam dintr-o cafea

Îmi vine să îmi vărs toate cafelele în cap. Dar așa nu aș mai avea în ce să înot până la malul dimineții. Mi-e foame. De subiecte. De prieteni. De bani. De ceva care să umple nimicul ăsta ornat cu toate culorile.

Pune-mi o scară în pat, de cum mă trezesc să urc la înălțimea oamenilor care mă înconjoară. Sau sapă-mi un puț. Vreau să vorbesc cu toți de pe picior de egalitate. Apoi să-mi vărs cafelele în cap.

Îmi place cititul pe întuneric. O fac în timp ce scriu. Cel mai urât e când trebuie să șterg. Și dimineața știe să mă frigă ca o ciorbă proaspăt luată de pe foc. Alunec pe scară.

Am tălpile otrăvite. De asta nu am învățat să calc pe ceilalți în drumul meu.” Care drum?”, mă întreabă o lăcustă imaginată de un păianjen de sub calorifer. Îi răspund să se dea într-o parte, că îmi blochează căldura. Păianjenul nu înțelege, însă furnica, da.

Am găsit o hartă sub pat. Era murdară, plină de noroi, praf și dorințe neîmplinite. Am setat adresa de pe ea în GPS-ul cămășii. M-a condus la cel ce sunt deja. Probabil era o versiune mai veche. A hărții. Mă duc să-mi schimb cămașa!

Să iasă fum!

prea am împrietenit țigara cu orice
am luat-o cu mine la un suc
hai cu mine la o cafea
ține-mi de urât după ce-am mâncat
ține-mă de gură când pornesc la drum singur
cred că și cu moartea voi sta la o țigară
dar peste mulți mulți ani

Cana Sutra

Featured image

„Mi-am găsit inspirația în cana muzicală,
Pe ea nu îmi place să o privesc goală.
Sorb melodii de pe talgerele ei,
Îi ating marginile ca să îmi dea idei.
Vreau să stau cu ea pe jos, pe pat, în cap;
Ea să îmi dea cafea ca eu să pot fi apt
Pentru o nouă zi plină de energii
Pozitive. Cât de bună poți să fii!
Am o cană originală:
Cântă altă melodie în fiecare seară;
Îmi place să o pun pe masa din bucătărie,
Chiar dacă o mai uit, nu se supără; ea știe
Că este cana mea, nu o dau altcuiva,
Doar ea mă însoțește zilnic la cafea
Fiindc-a jurat că mi-e alături pân-ajung boșorog!”
Text pentru MagazinulDeCăni și SuperBlog.

Când cafeaua te repară

Tu te-ai simțit vreodată stricat? Ai simțit că fiecare mână, respectiv picior vrea să fugă într-o direcție diferită? Așa mă simt eu de câteva zile și, uneori, chiar nopți. Nu vă doresc să aveți parte de așa ceva, însă, dacă se întâmplă, eu am un mic refugiu pe care vreau să vi-l spun și vouă.
Sunt două momente în zi când uit de această problemă. Două momente când sângele își pune casca de pilot de curse și gonește prin vene, livrând ideile în creier. Acestea sunt momentele când îmi beau cafeaua. Atunci fac pauză de la orice. Atunci doar mă gândesc. La multe lucruri, în special planuri pentru viitorul apropiat. Și sunt liniștit. În ciuda energizării interioare, la exterior mă simt de parcă m-aș relaxa privind ambarcațiunile care trec pe Bosfor. Turcia pare o țară extraordinară, cel puțin în cărțile lui Orhan Pamuk.
Băutul cafelei, la mine, precede, de cele mai multe ori, activitățile creative. Cred că de vină e aroma aia care vine (precum în desenele animate) ca o mână care te ia și îți intră în nas. Îți posedă pe rând fiecare parte a corpului, urmând să sfârșească în… vezică. Oricât de super-eroină ar fi cafeaua, ea se supune legilor biologice. Încă.
Featured image
Mamaia mea face cafea bună. Parcă ar fi făcută la o cafetieră profesională, cum am văzut pe magazinul MarketOnline.ro . În preajma sărbătorilor îi pune alături câteva felii de chec sau cozonac cu rahat turcesc. Un deliciu!
Am impresia că și ideile mele aburesc acum de parcă le-aș fi preparat într-o cafetieră Arzum . Să le degustăm, zic, măcar cât timp particip la Super Blog!

Vorbește cu cafeaua!

Azi cafeaua mi-a șoptit o poveste dulce. Mi-a spus să învăț să înot, să nu mă mai înec cu fumul de țigară. Mi-a spus să îmi iau foile cu mine și să mă plimb un pic pe o câmpie goală. Ea nu știa că am fost acolo și, spre rușinea mea, am aprins becul. Mi-a spus să îl fur și să îl aprind în mine. Dar în mine nu mai era loc.
Mă uit la o bucată de plastic și în ea pot să îmi ghicesc atât stagnarea, cât și succesul.