roman polițist

Gata cu Agatha!

Anul ăsta am mult de recuperat la capitolul citit. Din fericire, ieri am mai terminat o carte și am trecut-o bucuros în jurnalul de lectură. Acum a venit momentul să și scriu despre ea. Nu mai citisem de ceva timp o carte scrisă de Agatha Christie; de fapt, nu mai citisem de ceva timp povești cu detectivi. Probabil nici nu am să mai citesc prea curând sau, dacă am s-o fac, voi reveni la favoritul meu Sir Arthur Conan Doyle. Dar să lăsăm autorii și să ne concentrăm pe ceasuri… pe „Ceasurile”, adică.

ceasurileCum am fi „văzut” timpul astăzi dacă nu ar fi fost inventate ceasurile? Cât de important ți se pare să știi mereu ora exactă? Dacă ai mai multe ceasuri care indică ore diferite, cum îți dai seama care este cel corect? A venit momentul să nu ne mai bazăm atât de mult pe acest instrument, luând chiar exemplul autoarei: deși obiectul dă titlul acestei cărți, vei vedea pe parcurs că rolul lui nu este aproape deloc important.

Să trecem puțin de la ceasuri la hărți. Un ceas nu te poate ajuta dacă te rătăcești. Dar nici harta nu este de o prea mare utilitate dacă nu știi ceea ce cauți. Iar atunci când ai aflat exact către ce vrei să mergi, poți constata că harta este una greșită. Nu contează de câte ori te învârți prin aceleași locuri, nici însemnările pe care ți le faci. În acest cerc vicios ți-ai putea petrece tot restul lecturii, dar, pentru că povestea trebuie să se termine, apare fix de unde te aștepți o persoană care a fost prezentă la făurirea hărții și îți marchează drumul care crede că ar trebui urmat. Desigur că acesta se dovedește a fi cel corect și ajungi, în final, acolo unde trebuie: la descoperirea mobilului crimei și la criminal, că doar despre asta vorbim în cazul acestui gen de cărți.

Ori am citit prea multe cărți polițiste (ceea ce nu cred că e cazul), ori această carte este chiar slabă. Îi lipsește acea invitație la a face propriile deducții și a descoperi singur ce și cum. Îi lipsește acea doză de suspans și, poate, cel puțin un personaj straniu. Nefiind la prima lectură din Agatha Christie și urmărind și câteva povești ecranizate, pot spune că povestea „Ceasurile” este fix una de omorât timpul, nimic mai mult. Deci, gata cu Agatha!

Am ajuns astfel la un impas: ce altă carte să citesc? Două posibile răspunsuri la această întrebare mă așteaptă deja pe un raft, dar aș vrea să primesc câteva sfaturi și de la voi.

Anunțuri

Până și câinii… citesc

Ușor, ușor, primitul de cărți în perioada primăverii se transformă într-un obicei pentru mine, ceea ce nu poate decât să mă bucure!

Nu îmi amintesc ce zi era, ci doar că ploua, atunci când Radu Mateescu îmi trimitea cartea lui, „Din toate”, doar pentru că am comentat la o postare de-ale lui de pe Facebook. Nu îmi vine să cred că nu am scris un articol pe blog despre asta, însă am postat pe rețeaua de socializare numită mai sus o poză cu coperta. Iat-o:

Iar anul acesta am avut norocul să se întâmple din nou! În urma completării unui chestionar, editura ALL mi-a trimis o carte numită „Până și câinii„, scrisă de Jon McGregor. Nu am mai citit nimic scris de el până acum, iar dacă titlul mi-a atras un pic atenția, faptul că în conspectul de la sfârșit se vorbește despre polițiști și cadavre mă face să aștept cu nerăbdare ziua când voi începe să o citesc. Singurul lucru care mă oprește este faptul că am deja o carte în curs de citire și sunt abia la primul volum din două. Ca să respec tradiția, i-am făcut și ei o poză:

IMG_20160226_185822

Fără legătură cu cartea, poate doar cu titlul acesteia, astăzi am văzut prin oraș o femeie care plimba un câine ce ducea un covrig în gură. Iar dacă la început acest lucru mi s-a părut doar puțin anormal, când m-am întors de unde am avut treabă, distanță de nu prea multe minute, ce-i drept, adică în jur de 15, de pe strada care ajungea în cea de pe care eu venisem venea aceeași femeie cu același câine și, sunt foarte sigur, același covrig în gură. Cum o fi ajuns acolo? Era ceva suspect la covrigul ăla…!